Formarea la Damasc, Ierusalim și în lumea monahală

Sofronie s-a născut la Damasc, în jurul anului 560, și a primit o educație retorică și filosofică de bun nivel. A mers la Ierusalim și s-a apropiat de monahismul palestinian, stabilindu-se la mănăstirea Sfântului Teodosie. Acolo l-a cunoscut pe Ioan Moshu, cu care a format o prietenie de lungă durată. Cei doi au călătorit prin Palestina, Siria, Asia Mică și Egipt, căutând comunități și părinți monahi. Din relatările culese în aceste călătorii a rezultat „Livada duhovnicească” (Leimōn/Pratum spirituale), operă asociată în primul rând cu Ioan Moshu și dedicată lui Sofronie. Cartea păstrează anecdote despre asceți și viața monahală din Orientul creștin târziu-antich.

Scriitor, imnograf și apărător al credinței de la Calcedon

Sofronie a scris omilii, texte teologice, poezie liturgică și vieți de sfinți. Între lucrările sale cunoscute se află viața Mariei Egipteanca și relatări despre sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan, de care tradiția leagă și vindecarea unei afecțiuni a ochilor sale. În disputele hristologice ale secolului al VII-lea a apărat învățătura Sinodului de la Calcedon și s-a opus formulelor de monoenergism — ideea unei singure lucrări în Hristos — și apoi de monotelism, legată de o singură voință. Scrisoarea sa sinodală din 634 expune poziția potrivit căreia unitatea persoanei lui Hristos nu anulează realitatea lucrării și voinței Sale omenești și dumnezeiești. Un capitol Cambridge despre scrisoare explică dezbaterea ca parte a dezvoltării hristologiei din secolul al VII-lea; al Șaselea Sinod Ecumenic a respins ulterior monotelismul în 680–681.

Patriarh în timpul războaielor și al cuceririi Ierusalimului

Cucerirea persană a Ierusalimului din 614 l-a silit pe Sofronie și pe Ioan Moshu să plece din Palestina. După șederi în Egipt și Roma, Sofronie s-a întors în Țara Sfântă și, după moartea patriarhului Modest, a fost ales patriarh în 634. Orașul ieșise de sub stăpânirea persană, dar se confrunta cu înaintarea armatelor arabe. În omilia sa de Crăciun din 634, Sofronie deplângea faptul că nu putea merge la Betleem pentru sărbătoare; textul este o mărturie contemporană despre nesiguranța călătoriilor și presiunea militară asupra regiunii. După asediul Ierusalimului, cetatea s-a predat în 637 (unele sinaxare dau 638). Tradiția bisericească îl leagă de negocierile cu califul Omar și spune că a încercat să protejeze locurile creștine. Sofronie a murit la 11 martie, în jurul anului 638; sursele diferă în privința lunilor finale și a datării exacte.

Ce putem spune istoric

În cazul lui Sofronie avem mai mult decât o viață hagiografică: scrisorile, omiliile și imnurile sale sunt surse din epocă, iar funcția patriarhală este cunoscută în istoria Bisericii și a regiunii. Sinaxarele păstrează detalii edificatoare despre viața sa ascetică și despre moartea în durere după cucerirea orașului; acestea trebuie deosebite de informațiile care provin direct din textele sale. Detaliile despre întâlnirea personală cu Omar sunt transmise de tradiția ulterioară și nu trebuie prezentate ca transcriere contemporană a negocierilor.

Pomenire și imagini

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sofronie la 11 martie. Galeria include o frescă athonită din secolele XIV–XV și o miniatură din Menologhionul bizantin al lui Vasile al II-lea, realizat în jurul anului 985, care îl identifică pe Sofronie. O ilustrație libaneză din 1964 arată, într-o interpretare modernă, venirea califului Omar la Ierusalim; nu este o imagine contemporană evenimentului. Aceste imagini oferă repere vizuale din epoci diferite și nu trebuie confundate cu documente fotografice ale vieții sale.