Muceniță romană cinstită în tradiția ortodoxă ca diaconiță și mărturisitoare a credinței în vremea împăratului Alexandru Sever.
Scenă din viața Sfintei Tatiana în Menologhionul lui Vasile al II-lea, cca 985Miniatură anonimă, iluminatori bizantini ai Menologhionului lui Vasile al II-lea, cca 985; domeniu public (PD-Art)Sursa imaginiiDomeniu public (PD-Art)Pagină din Menologhionul Walters W.521, secolul al XI-lea, cu Sfânta TatianaMiniatură anonimă din Walters Ms. W.521, fol. 86r, a doua jumătate a sec. XI; reproducere în domeniul public (PD-Art)Sursa imaginiiDomeniu public (PD-Art)
Tradiția despre Tatiana
Sinaxarele o prezintă pe Tatiana ca fiică a unei familii romane de rang înalt și diaconiță a Bisericii din Roma. Tradiția o leagă de persecuția din vremea lui Alexandru Sever, la începutul secolului al III-lea. Pătimirea ei povestește că, adusă la templul lui Apollo, s-a rugat, iar idolul s-a prăbușit; apoi a fost supusă la chinuri și în cele din urmă decapitată împreună cu tatăl ei. Aceste episoade sunt parte a unei narațiuni hagiografice, nu a unui proces-verbal contemporan.
Ce putem spune despre mărturii
Pătimirea greacă a Tatianei circulă în mai multe recensiuni (BHG 1699, 1699b și 1699d), atestate înainte de secolul al XI-lea. Cercetarea despre martirele romane observă transmiterea acestor legende în medii grecești bizantine, cu copii importante din secolele IX–XI. De aceea, anul exact al morții și detaliile torturilor sunt tradiționale și nu pot fi stabilite cu certitudine doar pe baza acestor texte.
Cinstire și reprezentări
Biserica Ortodoxă o pomenește la 12 ianuarie, împreună cu cei care au suferit cu ea. Miniaturile din Menologhionul lui Vasile al II-lea, cca 985, și din Menologhionul Walters W.521, secolul al XI-lea, sunt mărturii vizuale ale cinstirii ei în calendarele bizantine. Ele reprezintă scene hagiografice, nu ilustrații documentare ale unor evenimente verificate independent.