Retragerea în pustiul Palestinei
Teoctist s-a nevoit în pustiul Palestinei în secolul al V-lea. Potrivit Vieții lui Eftimie cel Mare, scrisă de Chiril din Scitopolis la câteva decenii după evenimente, cei doi s-au întâlnit în vremea tinereții și obișnuiau să plece împreună după sărbătoarea Botezului Domnului spre locuri pustii, întorcându-se la mănăstire înainte de Paști. Într-un an au găsit o peșteră în apropierea pârâului Mukellik și au rămas acolo în timpul Postului Mare.
Lavra și slujirea fraților
Alți monahi li s-au alăturat, iar peștera s-a transformat într-o comunitate. Teoctist a ajuns egumen al lavrei, în vreme ce Eftimie a continuat să se retragă în locuri mai îndepărtate. Tradiția îl arată pe Teoctist ca organizator al vieții obștii și părinte duhovnicesc al fraților. A murit în 467, la vârstă înaintată; biografia lui este păstrată mai ales prin scrierea lui Chiril și prin sinaxare.
Moștenirea și reprezentările
Legătura dintre Teoctist și Eftimie ilustrează trecerea de la nevoința pustnicească la viața unei lavre palestiniene organizate. Sursele hagiografice pun accentul pe rugăciune, post și ospitalitatea față de monahii care căutau un îndrumător. Imaginile galeriei sunt reprezentări iconografice din calendare și manuscrise medievale, nu imagini contemporane sfântului.