Limitele izvoarelor biografice
Teodora este pomenită la 11 septembrie. Relatarea tradițională o plasează în Alexandria, la sfârșitul secolului al V-lea, dar narațiunea amplă a vieții ei este hagiografică. Studiile asupra manuscriselor o analizează ca exemplu al motivului literar al „sfintei deghizate”; prin urmare, detaliile narațiunii nu trebuie prezentate ca o biografie verificată independent.
Căderea și hotărârea de a se pocăi
Potrivit sinaxarului, Teodora era căsătorită și a fost convinsă să comită adulter, crezând în mod greșit că fapta rămâne necunoscută lui Dumnezeu. Mustrarea conștiinței a făcut-o să-și mărturisească păcatul unei starețe. După sfatul acesteia, și-a părăsit casa și a intrat într-o mănăstire de bărbați, luând numele Teodor și asumându-și nevoința monahală. Povestirea insistă asupra pocăinței și schimbării vieții, nu asupra unei pretinse perfecțiuni fără căderi.
Nedreptatea și răbdarea
În mănăstire, Teodora a fost pusă la încercare și, după o călătorie de ascultare, acuzată în mod fals că ar fi lăsat însărcinată o tânără. Tradiția spune că a acceptat alungarea, a îngrijit copilul și a trăit ani de asceză în afara obștii, fără să-și dezvăluie sexul. Abia după moarte, identitatea ei ar fi fost descoperită. Aceste episoade sunt elemente ale sinaxarului; nu există confirmări documentare independente pentru dialogurile sau minunile relatate.
Moștenirea duhovnicească
În cult, viața Teodorei este citită ca exemplu de pocăință, smerenie și statornicie. O atenționare contemporană este necesară: povestirea folosește o identitate masculină monahală și formule vechi despre rușine și vinovăție; fișa o prezintă în contextul ei hagiografic, fără să transforme relatarea într-o regulă pentru experiențele personale de astăzi. Galeria arată reprezentări religioase ulterioare, nu portrete ale sfintei.