O biografie transmisă prin tradiție
Teodora din Vasta este pomenită la 11 septembrie. Sursele bisericești o plasează de obicei în secolul al X-lea, în Peloponez, însă nu există o biografie contemporană independentă care să stabilească precis anul nașterii, împrejurările vieții sau data morții. Relatările despre ea trebuie citite ca tradiție hagiografică locală, nu ca o cronică verificată.
Monahie și muceniță în povestirea locală
Tradiția prevalentă o prezintă ca pe o tânără care a intrat într-o mănăstire de călugări sub numele Teodor, pentru a-și păstra anonimatul și a-și urma nevoința. În vreme de foamete ar fi fost trimisă să caute ajutor pentru obște, apoi acuzată pe nedrept de o femeie. Povestirea spune că a primit osânda la moarte fără să-și dezvăluie identitatea, iar aceasta a fost cunoscută după execuție. Există variante diferite ale legendei, inclusiv asupra motivului intrării ei în mănăstire; nu le putem reconcilia ca fapte istorice.
Biserica de la Vasta și cei 17 arbori
La locul asociat muceniciei se află biserica Sfintei Teodora, monument bizantin și destinație de pelerinaj. Pe acoperiș cresc arbori, descriși frecvent în sursele turistice și bisericești ca fiind șaptesprezece. Tradiția interpretează copacii, biserica și izvorul din apropiere în legătură cu ultimele cuvinte atribuite sfintei. Existența arborilor și a bisericii poate fi observată; explicația lor ca minune aparține credinței și tradiției, nu este o concluzie istorică sau științifică demonstrată de această fișă.
Cinstirea
Pelerinajul la Vasta a rămas centrul cinstirii locale, iar Biserica o pomenește pe Teodora la 11 septembrie, în ajunul Înălțării Sfintei Cruci. Imaginea galeriei arată biserica și cadrul locului de pelerinaj, nu chipul istoric al cuvioasei.