Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul din Sigriana

Monah și cronicar bizantin, Teofan a apărat cinstirea icoanelor în timpul celei de-a doua perioade iconoclaste și a lăsat o cronică esențială pentru istoria Bizanțului până în anul 813.

Imagine tipărită a lui Teofan Mărturisitorul dintr-o ediție rusească a Vieților Sfinților din 1903–1911 Ilustrație din Viețile Sfinților, ediție rusească, 1903–1911 Sursa imaginii Domeniu public (operă tipărită veche)

De la aristocrația constantinopolitană la monahism

Teofan s-a născut la Constantinopol în jurul anului 759, într-o familie aristocratică. După moartea tatălui său, tradiția spune că a crescut sub protecția împăratului. A deținut o funcție la curte și s-a căsătorit, dar el și soția lui au ales viața monahală. Soția a intrat într-o mănăstire de maici, iar Teofan s-a retras în regiunea Sigriana din nord-vestul Asiei Mici. A întemeiat mănăstirea Kalonymos, a copiat manuscrise și a devenit egumen al unei obști mai mari, numită în sinaxare „Așezământul cel Mare”.

Cărți și cronica Bizanțului

Teofan este cunoscut mai ales pentru „Cronografia” sa, o cronică universală care acoperă anii 284–813. Ea consemnează domnii împăraților romani și bizantini, evenimente politice, războaie și dispute bisericești și a devenit o sursă fundamentală pentru istorici, mai ales pentru perioadele în care s-au păstrat puține alte texte. Cercetarea modernă nu citește însă cronica drept jurnalul unui singur autor: George Syncellos a pregătit o istorie universală și i-a încredințat continuarea lui Teofan. Cercetătorii discută în ce măsură Teofan a compilat surse anterioare, a folosit materialul lui Syncellos și a organizat el însuși analele. Cronica este de mare valoare, dar informațiile sale trebuie comparate cu alte izvoare, mai ales acolo unde datele și relatările diferă.

Apărarea icoanelor și exilul

Teofan a susținut cinstirea icoanelor, poziție confirmată la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, în 787. După reluarea politicii iconoclaste sub Leon al V-lea, în 815, împăratul i-ar fi cerut să accepte interzicerea icoanelor. Teofan a refuzat, a fost întemnițat și, potrivit sinaxarului, mănăstirea sa a fost devastată. A murit la scurt timp, în 817 sau 818, iar Biserica îl cinstește ca mărturisitor — titlu folosit pentru cel care a suferit pentru credință fără a muri neapărat prin execuție.

Pomenire și reprezentare

Calendarul românesc îl pomenește la 12 martie. Galeria arată o frescă athonită din secolele XIV–XV și o pagină din „Viețile sfinților” tipărite în Rusia la începutul secolului al XX-lea; sunt reprezentări ulterioare ale unui monah și istoric din secolul al IX-lea, nu portrete contemporane.