Ostașul care îi cerceta pe cei întemnițați
Viața lui Uar îl așază în Egipt, în vremea persecuțiilor de la sfârșitul secolului al III-lea sau începutul secolului al IV-lea. Deși era ostaș în armata romană, își păstra credința creștină în ascuns. Potrivit sinaxarului, vizita noaptea șapte monahi întemnițați pentru credință: le aducea hrană, le îngrijea rănile, le spăla sângele și le săruta lanțurile. Faptele arată că, înaintea mărturisirii publice, Uar își asumase deja riscul prin ajutorul dat prizonierilor.
Mărturisirea și moartea
Când unul dintre cei șapte monahi a murit înainte să fie dus la judecată, Uar s-a înfățișat în locul lui și și-a mărturisit credința. Relatarea spune că judecătorul l-a bătut cu cruzime, iar Uar a murit în timpul schingiuirilor. Cei șase monahi rămași au fost apoi executați. Alte sinaxare numesc grupul „Uar și șase monahi”, în timp ce unele versiuni povestesc întâi despre șapte prizonieri; numărul diferă în tradițiile rezumate, dar toate îl leagă de martiriul alături de monahi.
Cinstirea sa și legătura cu Cleopatra
După moarte, o femeie creștină pe nume Cleopatra ar fi luat trupul lui Uar și l-ar fi dus în țara ei, unde l-a îngropat. OCA, Doxologia și sinaxarul românesc păstrează povestea ei și a fiului Ioan în continuarea vieții mucenicului. Astfel, pomenirea lui Uar a devenit în tradiție și începutul unei istorii despre grija față de moaște, viața de rugăciune și pierderea unei familii.
Ce fel de mărturie este viața lui Uar
Nu s-a păstrat un dosar roman al procesului său în sursele consultate; detaliile despre temniță, dialoguri și execuție provin din literatura hagiografică și din transmiterea liturgică. Calendarul ortodox îl pomenește la 19 octombrie. Galeria include o miniatură medievală cu Uar și monahii și o icoană tipărită care îl asociază cu Cleopatra și Ioan; acestea sunt imagini de cult, nu mărturii vizuale din epoca persecuțiilor.