Vasile din Ancira în tradiția bisericească

Sinaxarul îl prezintă pe Vasile ca preot al comunității creștine din Ancira, actuala Ankara, în vremea împăratului Iulian (361–363). Povestirea spune că a rămas credincios în fața presiunilor religioase, a fost torturat, iar în cele din urmă a murit după ce i s-au aplicat fiare înroșite. Versiunile liturgice adaugă că Vasile ar fi mustrat personal împăratul și că acesta ar fi poruncit să-i fie jupuite fâșii de piele. Ziua de pomenire este 22 martie, deși narațiunile plasează uneori execuția în iunie 362 sau în 363.

Episcopul istoric și martirul din „Pătimire”

Trebuie deosebit preotul-martir din sinaxar de Vasile, episcopul Ancirei, atestat de izvoare din secolul al IV-lea. Episcopul a fost implicat în disputele teologice ale epocii, s-a opus unor adversari ai lui Atanasie și a fost exilat. Aude Busine observă că Vasile episcopul este menționat încă după moartea lui Iulian, ceea ce face improbabilă identificarea sa simplă cu preotul executat sub acel împărat. Potrivit studiului, relatarea martiriului, păstrată de Sozomen și dezvoltată într-o „Pătimire” hagiografică, a amestecat memoria unui lider bisericesc bine cunoscut cu cultul local al unui sfânt, apoi a transformat povestea lui într-o confruntare exemplară cu Iulian. Data sărbătorii, 22 martie, nu se potrivește cu vizita lui Iulian la Ancira din călătoria sa spre est în 362, care a avut loc în alte luni.

Cum s-a format povestea și de ce contează cultul

Busine propune că relatarea detaliată a martiriului s-a cristalizat în Ancira bizantină, posibil în secolul al VI-lea, din elemente istorice, memorie orală și convenții hagiografice. Asta nu șterge existența unui cult al sfântului Vasile: sinaxarul de la Constantinopol atestă pomenirea lui ca preot-martir la 22 martie. Înseamnă însă că detalii precum dialogurile exacte cu Iulian, torturile descrise scenă cu scenă și data morții nu trebuie prezentate ca proces-verbal contemporan. Cercetarea lasă deschisă întrebarea despre începutul cultului, fără a reduce automat totul la o invenție.

Drosida, fiica lui Traian: tradiție, cult și critică a surselor

Sinaxarul ortodox din 22 martie o numește pe Drosida fiica împăratului Traian (98–117) și relatează că ea s-ar fi alăturat unor femei creștine care îngropau trupurile martirilor. Tradiția mai spune că femeile au fost prinse, iar Drosida a scăpat pentru scurt timp din detenție; nefiind încă botezată, s-ar fi botezat singură și ar fi murit în foc. „Acta Sanctorum” critică explicit povestirea amplă despre fiica împăratului ca fiind plină de fabule, dar o leagă de o mărturie mai veche: o omilie a lui Ioan Gură de Aur despre Drosis, fecioară și muceniță la Antiohia, arsă în foc. Omilia sprijină existența unui cult timpuriu al unei martire numite Drosis; nu dovedește că era fiica lui Traian, nici toate episoadele din sinaxar. Forma numelui variază între Drosis, Drosida, Drozela și Drusila în calendare și traduceri.

Pomenire și imagini

Biserica Ortodoxă Română îi pomenește la 22 martie pe Vasile, preotul din Ancira, și pe Drosida, alături de alte pomeniri ale zilei. Galeria folosește o miniatură din Menologionul lui Vasile al II-lea, realizat la Constantinopol în jurul anului 985, care îl arată pe Vasile potrivit tradiției hagiografice, și un bust antic al împăratului Traian numai ca reper vizual pentru perioada în care sinaxarul o plasează pe Drosida. Bustul nu o reprezintă pe sfântă și nu confirmă înrudirea atribuită de legendă. A treia imagine este o icoană patronală realizată în 1639 pentru țareviciul Vasili Mihailovici și îl arată pe sfântul al cărui nume îl purta; obiectul documentează devoțiunea rusă de secol XVII, nu oferă detalii despre chipul istoric al preotului din Ancira.