Text 100%
← Înapoi la pagina principală
Știri · Basilica.ro · 12 noiembrie 2026

Aproximativ 500 de credincioși au participat la hramul parohiei românești din Freiburg

Aproximativ 500 de credincioși români din Germania și Franța au participat duminică la sărbătorirea anticipată a hramului Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Freiburg, Germania. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, împreună cu un sobor de preoți, din care a făcut parte și…

Aproximativ 500 de credincioși români din Germania și Franța au participat duminică la sărbătorirea anticipată a hramului Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Freiburg, Germania.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, împreună cu un sobor de preoți, din care a făcut parte și părintele paroh Mircea Mărgărit Tudorache.

Biserica a fost plină de credincioși, unii dintre aceștia venind de la zeci de kilometri pentru a participa la sărbătoarea comunității românești.

„Tatăl nostru ne este mereu alături”

Preasfinția Sa a pornit de la fragmentul evanghelic despre învierea fiicei lui Iair, explicând că moartea nu reprezintă sfârșitul existenței omului, ci trecerea către viața veșnică.

Ierarhul a vorbit despre grija permanentă a lui Dumnezeu față de oameni, indiferent de încercările prin care aceștia trec.

„Dumnezeu, Tatăl nostru, ne este mereu alături, susținându-ne, ajutându-ne, purtându-ne ca pe niște copii ai săi iubiți”, a transmis Episcopul vicar Sofian Brașoveanul într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

La eveniment au fost prezenți și mai mulți tineri din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), veniți din diferite localități din sudul țării.

Parohia românească „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Freiburg  a fost înfiinţată in luna decembrie 2014.

foto credit: Mitropolia Germaniei Europei Centrale și de Nord

Știre publicată de Basilica.ro la 12 noiembrie 2026.