În perioada 9-10 noiembrie 2026, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a organizat Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră, cu tema generală „Chipuri ale sfințeniei în viața familiei creștine: de la teologie la expresie artistică”. Timp de două zile, zeci de profesori, teologi și oameni de cultură din țară și străinătate au abordat diferite teme și probleme de actualitate care se încadrează în tematica anului 2026, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației familiei creștine” și „An comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”.
Deschiderea oficială a manifestării științifice a avut loc luni dimineața, 9 noiembrie, în aula facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, precum și a altor invitați. După deschiderea festivă, în după-amiaza zilei de luni și în decursul zilei de marți, 10 noiembrie, lucrările simpozionului au continuat atât la sediul facultății, cât și în mediul online, unde participanții s-au împărțit pe mai multe secțiuni (Teologie și Istorie, Muzicologie, Artă Sacră, două secțiuni în premieră: una de studii bizantine, iar alta gravitând în jurul Maicii Domnului, ca model al unui feminism creștin. De asemenea, a existat o secțiune dedicată studenților doctoranzi.
Marți seara, 10 noiembrie, de la ora 18:00, în aula facultății, în prezența Părintelui Mitropolit Andrei, a participanților la lucrările simpozionului (prezenți fizic și online), a cadrelor didactice, a studenților și a altor invitați de seamă, pr. conf. univ. dr. Adrian Podaru, prodecanul instituției de învățământ teologic clujean, a dat citire concluziilor generale ale simpozionului, referatele prezentate urmând să fie publicate într-un volum special.
De asemenea, părintele prodecan a mulțumit tuturor participanților și tuturor celor implicați în organizarea manifestării științifice.
Prezent la eveniment, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc, a apreciat lucrările susținute în cadrul manifestării științifice și i-a felicitat pe organizatori și pe toți participanții.
În cadrul sesiunii de încheiere a simpozionului, cei prezenți s-au bucurat și de un concert coral aniversar. Acesta a fost susținut de Corul „Theophania” al Parohiei „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. prof. dr. Daniel Frumos, cadru didactic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, și de Corala „Diaconia” a Parohiei Cetatea Fetei, dirijat de pr. dr. Decebal Gorea. Concertul a fost prezentat de drd. Andrei Gheorghieș.
Anul acesta, cele două coruri au fost premiate la Festivalul-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”. La categoria „Coruri mixte”, Corul „Theophania” a obținut Premiul I, iar Corala „Diaconia”, Premiul al III-lea. Festivalul s-a desfășurat în data de 30 septembrie 2026, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Expoziție de Artă Sacră
În cadrul simpozionului a fost deschisă expoziția de artă sacră „Maternitate și Sfințenie”, care reunește lucrări ale cadrelor didactice de la specializarea Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Expoziția poate fi vizitată în perioada 3–17 noiembrie 2026, în Galeria „Ermineia”, situată la etajul întâi al facultății. Prin lucrările de artă sacră și de restaurare, expoziția propune o reflecție asupra maternității, iubirii și sfințeniei.
La Simpozionul internațional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră, cu tema generală „Chipuri ale sfințeniei în viața familiei creștine: de la teologie la expresie artistică”, au fost susținute 161 de referate. Au fost prezenți participanți din țară și străinătate, cadre didactice universitare, cercetători și doctoranzi din mai multe țări.
Evenimentul academic face parte din suita de manifestări științifice ale facultății, proiectate pentru anul universitar 2026-2027. Acesta se încadrează în seria de evenimente organizate cu prilejul proclamării de către Biserica Ortodoxă Română a anului 2026 ca „An omagial al pastorației familiei creștine” și „An comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”.
În raportul-sinteză al Simpozionului, în urma prezentării referatelor și a discuțiilor generate de acestea, organizatorii au prezentat principalele direcții de reflecție și concluziile generale (fără pretenția de a fi exhaustivi în prezentarea lor), grupate în opt secțiuni tematice:
În prelegerea cu titlul „Locul unde se învață sfințenia e familia, iar profundul ei dascăl este mama”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a dezvoltat această temă pe mai multe paliere. Reținem din prelegerea Înaltpreasfinției Sale trei idei fundamentale:
• Familia este prima școală a sfințeniei, iar mama, primul dascăl al credinței. Prin iubire, rugăciune, jertfelnicie și exemplu personal, mama transmite copilului nu doar învățăturile credinței, ci și experiența vie a întâlnirii cu Dumnezeu. Modelele biblice și patristice arată că sfințenia se cultivă mai întâi în intimitatea căminului.
• În vremuri de prigoană, mama a fost păstrătoarea credinței; în vremuri de libertate, este chemată să înfrunte indiferența religioasă. Dacă în perioada comunistă familia a devenit un refugiu al spiritualității creștine, astăzi provocarea este secularizarea discretă, care nu interzice credința, ci riscă să o transforme într-o prezență marginală, lipsită de consecințe asupra vieții.
• Viitorul credinței depinde de capacitatea familiei și a Bisericii de a transforma moștenirea spirituală în experiență vie pentru noile generații. Nu este suficientă transmiterea formală a unor convingeri religioase; este necesară o educație întemeiată pe mărturie, dialog, rugăciune și participare eclezială, adaptată sensibilităților și provocărilor tinerilor de astăzi.
Secțiuni tematice
I. Familia – prima școală a sfințeniei
• Sfințenia nu începe neapărat în pustie, ci poate începe în familie acolo unde iubirea devine rugăciune, răbdarea devine virtute, iar viața cotidiană devine întâlnire cu Dumnezeu.
• Familia este prima școală a credinței, iar părinții sunt primii ei dascăli. Înainte de a-L descoperi pe Dumnezeu în paginile Scripturii, copilul Îl caută pe chipurile celor care îl iubesc.
• Marile personalități ale Bisericii au avut adesea în spate mame extraordinare. Înaintea teologiei Sfântului Vasile a stat credința Emiliei și a Macrinei; înaintea convertirii lui Augustin au stat lacrimile Monicăi.
• Multe dintre marile pagini ale teologiei au fost pregătite de oameni care n-au scris niciodată teologie. Au scris, în schimb, în sufletele copiilor lor.
• Familia este o „mică Biserică” potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur (Omilia XX la Efeseni). Dar ea devine cu adevărat eclezială nu prin simpla apartenență religioasă, ci prin rugăciune, iubire și comuniune.
II. Feminitatea – chipuri și vocații ale sfințeniei
• Sfințenia feminină nu poate fi redusă la un singur model. Mama, soția, monahia, martira, mărturisitoarea și imnografa exprimă vocații diferite ale aceleiași iubiri creștine.
• Gorgonia, sora Sfântului Grigorie de Nazianz, demonstrează că viața conjugală poate fi o cale a desăvârșirii. Ea s-a sfințit nu opunându-se căsătoriei, ci și prin felul în care a înțeles să-și trăiască căsnicia.
• Maica Domnului ne învață că libertatea atinge măreția atunci când devine disponibilitate față de Dumnezeu. Răspunsul ei la Buna Vestire este un act de credință, de libertate și de iubire.
• Adevărata măreție a omului nu constă în a ocupa cât mai mult loc, ci în a face cât mai mult loc lui Dumnezeu.
• Sfințenia feminină nu înseamnă doar discreție și jertfă, ci și inteligență, curaj, creativitate și mărturisire. Macrina, Casiana și femeile mărturisitoare ale secolului XX ilustrează această bogăție spirituală.
III. Familia – laboratorul iubirii și al comuniunii
• Familia este locul în care iubirea trece de la declarație la test. Este ușor să vorbești despre răbdare; mult mai greu este să fii răbdător cu omul de lângă tine.
• Adevărata iubire nu-i cere celuilalt să devină copia noastră, ci ne învață să-i recunoaștem demnitatea și unicitatea.
• Familia sfântă nu este familia fără conflicte, ci familia în care conflictele nu au ultimul cuvânt; ultimul cuvânt trebuie să aparțină adevărului, pocăinței și iertării.
• Iubirea creștină nu înseamnă tolerarea abuzului. Jertfa nu poate justifica violența, iar iertarea nu anulează dreptatea și responsabilitatea.
IV. Familia contemporană – între conectare și singurătate
• Niciodată oamenii nu au fost atât de conectați, însă conectarea nu îi scutește de singurătate.
• Persoana nu este un profil, iubirea nu este o notificare sau un like, iar comuniunea nu este un schimb de informații. Familia trebuie să redescopere prezența reală a celuilalt.
• Una dintre formele actuale ale ascezei familiale este capacitatea de a închide ecranul pentru a redescoperi chipul.
• Tehnologia este binefăcătoare când slujește comuniunea, dar devine problematică atunci când pretinde să o înlocuiască.
• Provocarea familiei contemporane nu este doar să locuiască împreună, ci să trăiască împreună. Proximitatea fizică nu garantează comuniunea spirituală.
• Într-o lume în care putem fi virtual pretutindeni, trebuie să reînvățăm să fim cu adevărat acasă.
V. Istoria familiei – fidelitate, memorie și mărturisire
• Istoria creștinismului nu este doar istoria marilor ierarhi și teologi, ci și istoria unor familii care au transmis credința în tăcere.
• În vremuri de persecuție, familia a devenit adesea ultimul refugiu al credinței. Când cateheza a fost interzisă, părinții și bunicii au continuat să o practice prin exemplul vieții.
• Familia sfântă nu este familia scutită de încercări, ci aceea care încearcă să nu-L piardă pe Dumnezeu din mijlocul lor.
• Adevărata noblețe a familiei nu este genealogică, economică sau socială, ci spirituală. Ea se măsoară prin fidelitatea față de chipul lui Dumnezeu din fiecare persoană.
VI. Muzica și arta sacră – sfințenia exprimată în sunete și culori
• Sfințenia nu este doar gândită, ci și cântată, contemplată și reprezentată. Teologia, muzica și arta sacră sunt limbaje complementare ale aceleiași credințe.
• Există o teologie pe care o învățăm din cărți și o teologie pe care o purtăm toată viața în auz. Glasul mamei, cântarea bisericească și rugăciunea copilăriei devin memorie spirituală.
• Icoana este mărturia că materia poate deveni purtătoare a luminii dumnezeiești. Sfântul Ioan Damaschin întemeiază posibilitatea reprezentării lui Hristos pe realitatea Întrupării.
• Restaurarea patrimoniului sacru nu înseamnă doar salvarea unor obiecte, ci recuperarea memoriei vizibile a credinței.
• Teologia exprimă sfințenia în concepte, imnografia în sunete, iar iconografia în forme și culori. Toate converg către întâlnirea omului cu Dumnezeu.
VII. Responsabilitatea pastorală – de la discurs la viață
• Familia nu are nevoie doar să fie apărată în discursul public, ci și să fie însoțită în viața cotidiană.
• Nu este suficient să proclamăm frumusețea familiei creștine; trebuie să-i ajutăm pe oameni să o trăiască.
• Nu este suficient să deplângem îndepărtarea tinerilor de Biserică; trebuie să le înțelegem întrebările și să le oferim experiența unei comuniuni autentice.
• Biserica trebuie să fie nu doar păstrătoarea unui ideal familial, ci și locul vindecării familiilor rănite.
• Educația creștină nu se poate realiza exclusiv prin delegare. Copiii pot uita sfaturile părinților, dar rareori uită felul în care aceștia au trăit.
VIII. Concluzii de final – de la teologia sfințeniei la sfințenia vieții
• Familia creștină nu este doar un obiect al reflecției teologice, ci unul dintre locurile în care teologia devine viață.
• Putem scrie tratate admirabile despre iubire și putem fi incapabili să iubim. Adevărata probă a teologiei rămâne transfigurarea existenței.
• Nu este suficient să cunoaștem viețile sfinților; trebuie să înțelegem că sfințenia este și vocația propriei noastre vieți.
• Sfințenia nu este întotdeauna spectaculoasă. Uneori are chipul unei mame care se roagă, al unui tată care cere iertare sau al unor soți care continuă să-și poarte reciproc slăbiciunile.
• Familia devine o mică Biserică atunci când iubirea dintre membrii ei începe să semene cu iubirea lui Hristos.
• Sfințenia nu înseamnă că nimeni nu greșește, ci că greșeala nu trebuie să aibă ultimul cuvânt asupra destinului unei persoane.
Organizatorii
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Shares
•
•
•
•