Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia și-a sărbătorit duminică hramul. Cu acest prilej, credincioșii s-au închinat Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost adusă de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului din județul Neamț.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, care a vorbit despre prezența și lucrarea îngerilor în viața oamenilor, evidențiind rolul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
În cadrul slujbei, Episcopul Vincențiu l-a hirotonit preot pe diaconul Andrei Marian Neacșu, pe seama Parohiei Perișoru I din Fetești, județul Călărași.
Pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului
Ierarhul a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, protos. Grigore Ruxandu, starețului Mănăstirii Sihăstria Tarcăului, și obștei așezământului monahal pentru aducerea icoanei spre închinare.
Icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Tarcăului va rămâne la Mănăstirea „Sf. Voievozi” din Slobozia până marți, 10 noiembrie.
Foto credit: Eposcopia Sloboziei și Călărașilor