Text 100%
← Înapoi la pagina principală
Știri · Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților · 15 noiembrie 2026

Să tindem spre Dumnezeu, Izvorul iubirii, ca să deprindem iubirea de aproapele, îndemnul adresat sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală la începutul Postului Crăciunului

„Mântuitorul Iisus Hristos face cu fiecare dintre noi ceea ce a făcut cu cel tâlhărit pe drumul dintre Ierusalim şi Ierihon!” – cu aceste cuvinte dătătoare de speranță și-a încheiat […]

„Mântuitorul Iisus Hristos face cu fiecare dintre noi ceea ce a făcut cu cel tâlhărit pe drumul dintre Ierusalim şi Ierihon!” – cu aceste cuvinte dătătoare de speranță și-a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, exegeza intitulată Hristos nu rămâne dator nimănui!, la Parabola Samarineanului milostiv. Cuvintele Mântuitorului, relatate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, anticipează atât rolul Bisericii, prin slujitorii săi, de a-i ajuta pe oameni să își tămăduiască rănile sufleteşti şi trupeşti, cauzate de vicii, patimi şi păcate, cât și responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a imita modelul desăvârșit de milă și iubire pe Care Îl propune Fiul Întrupat al lui Dumnezeu, pentru a ne bucura veșnic în Împărăția cerurilor.

La înjumătățirea lui Brumar, Duminica a XXV-a după Pogorârea Sfântului Duh a coincis în acest an cu începutul Postului Nașterii Domnului, textul evanghelic rânduit a se citi în această zi aducându-ne aminte că urcușul duhovnicesc către luminoasa întâlnire cu Pruncul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, nu trebuie să îl ocolească pe cel care are nevoie de ajutorul nostru. Împreună cu acesta suntem chemați să intrăm în Betleemul bucuriei – casa Pâinii veșnice, care este Biserica, pentru a ne bucura, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, de comuniunea cu Cel Ce ne-a răscumpărat din robia păcatului și din moarte.

Prima zi din Postul Bucuriei, așa cum este cunoscută perioada premergătoare marelui Praznic al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, 15 noiembrie 2026, a adus împreună numeroși suceveni la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, veniți pentru a pune început bun ascezei lor, dar și pentru a aduce prinos de rugăciune Părintelui ceresc pentru toate binefacerile primite. În mijlocul lor a venit și întâistătătorul Bisericii de pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la altarul amenajat în preajma clopotniței ce străjuiește intrarea în incinta complexului monahal, Biserica-monument UNESCO „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și paraclisul închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava aflându-se într-un amplu proces de renovare.

Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava și slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale și ai așezământului monahal, între care arhim. Justinian Săvescu, consilier administrativ, și arhim. Serafim Grigoraș, stareț al mănăstirii ocrotite de marele mucenic din Trapezunt și exarh de zonă.

Membrii Coralei mixte „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijați de pr. Ionuț-Lucian Tablan-Popescu, au dialogat liturgic cu cei afierosiți Sfântului Altar, răspunzând prin cântare ecteniilor și rugăciunilor înălțate către Cel Preaînalt.

În timpul împărtășirii clericilor, părintele arhimandrit Justinian Săvescu a dat citire mesajului pastoral transmis de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru prima duminică din Postul Nașterii Domnului 2026, care abordează tematica omagială și comemorativă a pastorației familiei creștine și a sfintelor din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame).

Subliniind faptul că „Familia creștină este prima școală a comuniunii, în care iubirea dintre părinți și copii are ca model iubirea Preasfintei Treimi”, scrisoarea ierarhilor români scoate în evidență rolul important pe care îl are femeia creștină, în diferite ipostaze, în transmiterea valorilor morale și a învățăturii de credință: „Prin exemplul lor (al sfintelor femei, n.n.), înțelegem că Dumnezeu a lucrat în poporul român și prin rugăciunea mamelor, prin nevoința monahiilor și prin statornicia celor care au mărturisit credința în vremuri de prigoană”. În încheiere, credincioșii sunt îndemnați la folosirea cu folos a timpului din Postul Nașterii Domnului, „pentru a aduce bucurie în familiile noastre și în casele celor încercați de suferință”.

Dorind ca semnificațiile Pildei samarineanului milostiv să rodeasccă în inima celor prezenți, Părintele Arhiepiscop Calinic a lecturat Decalogul la Duminica a XXV-a după Pogorârea Sfântului Duh, cele zece îndemnuri duhovnicești evidențiind porunca importantă a iubirii aproapelui care are nevoie de noi, indiferent de statutul, etnia sau credința lui, astfel încât să ne asemănăm Mântuitorului Hristos, Samarineanul cel milostiv Care nu rămâne dator nimănui.

Totodată, chiriarhul locului a amintit că mai multe tâlcuri din textul evanghelic rânduit pentru această duminică pot fi citite în comentariul exegetic pe care îl semnează pe site-ul Arhiepiscopiei: Hristos nu rămâne dator nimănui!”, parabola evidențiind cele trei categorii de oameni: om contra om, om pe lângă om și om pentru om.

Întrucât astăzi Biserica îl pomenește pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, Înaltpreasfințitul Calinic i-a felicitat pe cei care poartă numele marelui isihast care, prin râvna și osteneala sa, a revigorat monahismul românesc.

Mai mult, a vorbit despre sfințenia vieții, iubirea dreptei credințe, spiritul organizatoric remarcabil, darul de a atrage și preocuparea de a modela suflete, completate de un mare talent literar și de o iubire fără margini față de scrisul patristic, câteva dintre virtuțile care l-au impus pe Cuviosul Paisie în conștiința românilor și nu numai drept sfânt, surprinse de altfel și în Decalogul alcătuit de Părintele Arhiepiscop în cinstea lui.

Potrivit tradiției îndătinate în fiecare duminică și sărbătoare, ierarhul a citit rugăciuni de dezlegare și pentru vindecarea feluritelor neputințe trupești și sufletești, inclusiv pentru cei ce suferă de depresie, o boală din păcate atât de prezentă în societatea contemporană. Ultima a fost rugăciunea special alcătuită pentru începutul Postului Crăciunului, ca cei ce se străduiesc să dobândească virtutea postirii (…) să nu amestece în postirea lor ceva din cele stricătoare de sutlet; (…) să dobandească dragoste față de semeni, înfrânare de la plăcerile lumii acesteie,  priveghere stăruitoare și ostenitoare, îngenunchere recunoscătoare, rugăciune smerită, smerenie nemincinoasă, zdrobire neîncetată a inimii, tăcere chibzuită, răbdare în toate, ca astfel împlinind, la vremea cuvenită să culeagă roadă multă în Împărăția cerurilor”.

Numeroșii credincioși prezenți nu au ezitat să poposească preț de o rugă și la racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, grabnic ajutător și mare făcător de minuni, ocrotitor al Moldovei și al întregii țări, ca să îi întărească în hotărârea de a spori în fapta bună și a îmbrăca haina luminoasă la ospățul bucuriei în Împărăția cerurilor.

Daniela Livadaru

Foto credit: Sebastian-Andrei Lazăr

Știre publicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților la 15 noiembrie 2026.