Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina a fost sărbătorit luni prin Sfânta Liturghie în parohia românească din Novara, Italia.
Slujba a fost oficiată de Arhiereul vicar Maxim Danubianul al Episcopiei Italiei. Totodată, au participat clerici, printre care mai mulți protopopi din diferite regiuni ale țării.
Preasfinția Sa a explicat înțelesul îndemnului Mântuitorului Hristos: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).
Ierarhul a evidențiat că răsplata credinței, a smereniei și a faptelor bune vine de la Dumnezeu, nu din aprecierea oamenilor, iar viața Sfântului Nectarie reprezintă o mărturie a acestei învățături.
La slujbă a participat Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Torino.
Excelența Sa a subliniat importanța păstrării limbii materne, a tradițiilor și a legăturii cu valorile moștenite de la înaintași, precum și transmiterea acestora către tineri.
Foto credit: Episcopia Italiei