Text 100%
← Înapoi la pagina principală
Știri · Mitropolia Clujului · 12 noiembrie 2026

Sfinții Martiri Năsăudeni, prăznuiți la Mănăstirea Bichigiu | 2026

În ziua de prăznuire a Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, joi, 12 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Bichigiu, județul Bistrița-Năsăud. Paraclisul…

În ziua de prăznuire a Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, joi, 12 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Bichigiu, județul Bistrița-Năsăud. Paraclisul așezământului monahal este pus sub ocrotirea Sfinților Martiri Năsăudeni, Sfântul Atanasie Todoran fiind originar din localitatea Bichigiu.

Cu acest prilej, în noua biserică a mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, starețul Mănăstirii Bichigiu – protosinghelul Irineu Paneș, starețul Mănăstirii Escu – protosinghelul Dorotei Ilieșiu, duhovnicul Mănăstirii Strâmba – protosinghelul Paisie Pașcu, precum și alți clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la versetele scripturistice: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33).

Ierarhul a vorbit despre modelul de credință mărturisitoare al Sfinților Martiri Năsăudeni, prigoniți de autoritățile habsburgice, conturând modelul misiunii şi al sacrificiului pentru creştinii contemporani. De asemenea, a evocat credința mărturisitoare și a unui sfânt recent canonizat, Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, care a murit pentru ora de Religie, fiind prigonit de regimul comunist.

„În vremurile grele au fost creștini buni care L-au mărturisit pe Domnul Iisus Hristos chiar cu prețul vieții lor. Pentru credința lor în Hristos, Sfinții Martiri Năsăudeni și-au dat viața, suferind moarte martirică și devenind mărturisitori ai Ortodoxiei. Privind cu dragoste și evlavie la exemplul lor, trebuie să Îl mărturisim și noi pe Hristos.”

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că cinstirea sfinților martiri nu trebuie să se rezume doar la păstrarea vie a memoriei lor, ci trebuie să se reflecte și în viața de zi cu zi a fiecărui credincios, prin fapte concrete de credință și iubire față de aproapele.

„Să cinstim memoria Sfinților Martiri Năsăudeni, dar să le și urmăm exemplul. Dacă nouă nu ni se cere jertfa supremă, aceea de a ne da viața pentru credință, ni se cere totuși ceva: ca, în viața de zi cu zi, să fim creștini buni.”

Totodată, ierarhul a arătat că mărturisirea credinței nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ, ci să fie însoțită de o viață creștinească autentică, întemeiată pe participarea la slujbele Bisericii, rugăciune și fapte de milostenie.

„Cum le urmăm noi mărturisitorilor pentru  Ortodoxie? Venind duminica la biserică, ducând o viață creștinească și fiind buni unii cu ceilalți. Astăzi am venit să îl cinstim pe Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiu și pe ceilalți trei mucenici: Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu. Mai mult, urmându-le pilda, dacă la recensământ aproape toți ne-am declarat ortodocși, ar trebui ca și prin viața noastră să Îl mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, să ducem o viață creștinească aleasă. Să citim Sfânta Scriptură, să ne spovedim cu seriozitate și să îi ajutăm pe cei necăjiți.”

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Nicolae-Viorel Codreanu, pe seama Parohiei Mogoșeni, Protopopiatul Năsăud.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava, dirijat de protopsaltul Petru-Daniel Maxemiuc. La chinonic, interpreta de muzică populară Anuța Motofelea a cântat mai multe pricesne.

La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit întru duhovnic pe ieromonahul Atanasie Corchiș, viețuitor în cadrul așezământului monahal.

În calitate de gazdă, părintele stareț Irineu Paneș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oficialităților și pelerinilor prezenți la hram, precum și tuturor celor care sprijină și cercetează mănăstirea, fiind implicați în rectitorirea așezământului monahal.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului. Întrucât biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare, o parte din cei prezenți au participat la Sfânta Liturghie în curtea mănăstirii. Printre oficialitățile prezente s-au numărat prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, primarul comunei Telciu, Sever Mureșan, și primarul comunei Zagra, Nicolae Bușcoi.

 

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfânta Treime” din Bichigiu a fost înfiinţată în anul 1997, pe locul unei vechi vetre monahale, amintită în documentele istorice ca datând din anul 1523.

La sfârşitul anului 1997 a fost terminată clădirea ce cuprindea chiliile, trapeza şi paraclisul. De asemenea, au fost începute demersurile pentru construirea bisericii mari, însă 5 ani mai târziu toate imobilele au fost mistuite de foc. Cu toate acestea, în scurt timp s-a reușit să se construiască o nouă clădire, care cuprinde chiliile, trapeza şi un paraclis închinat Sfântului Atanasie Todoran, originar din zonă.

În prezent, Mănăstirea Bichigiu se află în plin șantier, cu caracter de rectitorire. Părintele protosinghel Irineu Paneș a fost instalat ca stareț în anul 2020, iar de atunci Mănăstirea Bichigiu a intrat întru-un amplu proces de rectitorire. A fost construită o nouă trapeză, iar în data de 1 iunie 2022 a fost pusă piatra de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Sfânta Treime”. În același an, pe 12 noiembrie, cu prilejul hramului, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat temelia și lucrările realizate până la acea dată. La hramul din anul 2025, același ierarh a binecuvântat lucrările realizate până în prezent și a oficiat prima Sfântă Liturghie arhierească în noua biserică.

În momentul de față, lăcașul de cult este tencuit la interior și înzestrat cu catapeteasmă, fiind pregătit pentru împodobirea cu pictură în tehnica frescă, lucrare care urmează a fi realizată de pictorul Daniel Olari. La exterior, se lucrează la realizarea ornamentelor de fațadă, între care medalioanele și celelalte elemente decorative specifice bisericilor. În paralel, sunt în desfășurare lucrări de renovare și înnoire a clădirii complexului monahal.

Obștea monahală este formată din șase călugări, stareț fiind protosinghelul Irineu Paneș.

Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. Aceștia au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română la data de 11 mai 2008.

Sfântul Atanasie Todoran, cunoscut în istorie și sub numele de Moş Tănase Todoran, a fost un grănicer român, militar în armata habsburgică, în timpul lui Leopold I, în secolele XVII-XVIII. A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, apoi în Maramureş şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată.

A revenit în ţinuturile de obârşie din Ţara Năsăudului, în perioada în care Imperiul Habsburgic a urmărit atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei. În acest context, s-a desfăşurat revolta de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran. Pentru că a îndemnat două batalioane grănicereşti să nu renunţe la ortodoxie, Sfântul Atanasie Todoran a fost condamnat la moarte, la vârsta de 104 ani, prin frângerea pe roată. Alături de el au fost executaţi, la 12 noiembrie 1763, şi ceilalţi sfinţi pomeniţi astăzi: Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu. Citește și Sfinții Martiri Năsăudeni – credința mai presus decât viața însăși

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Shares

•

•

•

•

Știre publicată de Mitropolia Clujului la 12 noiembrie 2026.