Specialiști în pictură, restaurare și arhitectură bisericească din întreaga țară s-au reunit joi la Palatul Patriarhiei din București, în cadrul Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”.
În cuvântul de deschidere, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat semnificația duhovnicească a icoanei și importanța păstrării tradiției bizantine în pictura contemporană.
„Icoana ne dezvăluie starea de har în care se află sfinții, părtași slavei Sfintei Treimi”, a subliniat Patriarhul României.
Drumul spre sfințenie
Patriarhul României a evidențiat rolul icoanei în viața de cult. 12.11.2026. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu Preafericirea Sa s-a referit și la cele 16 sfinte femei românce a căror canonizare a fost proclamată în acest an, amintind contribuția femeilor la transmiterea credinței și la viața Bisericii.
„De-a lungul istoriei creștine, femeile sfinte au arătat că drumul spre sfințenie nu depinde de apartenența la o anumită categorie socială, ci de conlucrarea persoanei umane cu harul divin”.
Patriarhul României a prezentat și principalele noutăți ale Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească, revizuit și aprobat de Sfântul Sinod în luna iunie 2026.
Modificările urmăresc îmbunătățirea calității lucrărilor, protejarea patrimoniului parohiilor și mănăstirilor, precum și reglementarea activității specialiștilor, ucenicilor și stagiarilor.
„În fața icoanei, omul își educă privirea”
Ciprian Olinici a subliniat provocările artei bisericești în era inteligenței artificale. 12.11.2026. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu Secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a abordat raportul dintre tradiția iconografică bizantină și provocările tehnologiilor contemporane, în special ale inteligenței artificiale.
Oficialul a explicat că producerea automată a imaginilor ridică întrebări despre responsabilitatea autorului, despre procesul creației și despre relația dintre imagine și comunitatea pentru care este realizată: „Imaginea produsă de inteligență artificială are față, dar nu are spate”.
„În fața imaginii generate, utilizatorul cere să vadă ceea ce dorește. În fața icoanei, omul își educă privirea”, a afirmat Ciprian Olinici.
În opinia sa, transmiterea tradiției iconografice noilor generații presupune nu doar însușirea tehnicilor de reprezentare, ci și înțelegerea textelor, a sărbătorilor și a experienței liturgice din care se naște imaginea sacră.
Canonul și libertatea de creație
Un mesaj din partea Academiei Române a fost transmis de academicianul Mircea Dumitru, vicepreședintele instituției, și citit de părintele Silviu Tudose.
„Canonul nu este o îngrădire a expresiei, ci condiția ei de posibilitate. El este sintaxa unui limbaj vizual care a fost rafinat de-a lungul secolelor pentru a spune ceva ce nu se lasă spus altfel”.
„Libertatea fără gramatică este zgomot. Gramatica fără libertate este repetiție. Între ele se află ceea ce numim, cu un cuvânt greu, tradiție vie”, a transmis academicianul.
Sprijin pentru dezvoltarea învățământului artistic și teologic
Rectorii Marin Preda și Cătălin Bălescu și-au exprimat susținerea pentru învățământul artistic și teologic. 12.11.2026. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu Rectorul Universității din București, profesorul universitar Marian Preda, a prezentat preocupările instituției pentru dezvoltarea învățământului artistic și teologic.
Rectorul a amintit investițiile realizate de isntituția de învățământ superior și Patriarhia Română în modernizarea spațiilor de învățământ și a laboratoarelor, precum și intenția de a implica specialiștii care lucrează la mozaicurile Catedralei Naționale în pregătirea studenților de la Artă Sacră.
La rândul său, rectorul Universității Naționale de Arte din București, profesorul universitar Cătălin Bălescu, a subliniat relația dintre expresia artistică, identitatea autorului și tradiția iconografică.
Analizând particularitățile artei bizantine, rectorul a remarcat că, în reprezentarea artistică, „am sesizat constante de personalitate și constante naționale”.
„Biserica a știut că o imagine face câte o mie de cuvinte”, a afirmat prof. Cătălin Bălescu.
Un nou volum despre arta bisericească
Volumul „Erminia artei bisericești, între teologie și expresie vizuală” a fost prezentat de pr. lect. Silviu Tudose. 12.11.2026. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu În cadrul sesiunii inaugurale a fost lansat volumul „Erminia artei bisericești, între teologie și expresie vizuală”, publicat la Editura Basilica a Patriarhiei Române, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.
Lucrarea, prezentată de părintele lector Silviu Tudose, reunește comunicările științifice susținute la ediția precedentă a conferinței. Este al șaptelea volum al seriei și cuprinde aproape 400 de pagini, însoțite de numeroase ilustrații.
Volumul cuprinde studii de iconografie, teologie, tehnici artistice și restaurare, inclusiv o cercetare amplă despre istoria mozaicului în spațiul românesc, semnată de Cristina Cojocaru și Daniel Codrescu.
Preotul a explicat că lucrarea nu reprezintă doar o consemnare a dezbaterilor academice, „ci încă o piatră așezată la temelia acestei lucrări”.
Programul inaugural a inclus și premiera documentarului Trinitas TV „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar în arta bisericească”, dedicat realizării icoanelor celor 16 sfinte femei românce și a icoanei Soborului Sfintelor Femei Românce.
Lucrările conferinței continuă până vineri
Poză de grup cu participanții Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”. 12.11.2026. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu Programul științific este structurat în trei secțiuni: „Iconografie și istoria artei”, „Pictură bisericească” și „Arhitectură și restaurare”.
Joi după-amiază sunt programate comunicări despre viitorul Îndrumător iconografic, canonul proporțiilor în pictura bizantină, reprezentarea Sfinților Împărați Constantin și Elena și valorificarea patrimoniului iconografic.
Vineri, specialiștii vor aborda teme precum pictura murală, restaurarea icoanelor vechi, conservarea picturilor bisericești și recuperarea memoriei istorice prin restaurare.
În ultima parte a conferinței vor fi prezentate noutățile Regulamentului Comisiei de Pictură Bisericească, ediția 2026, precum și viitoarea platformă digitală a Comisiei, destinată facilitării comunicării cu centrele eparhiale și specialiștii autorizați.
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu